Centru ECDL

Categorie: ECDL Creat: Luni, 04 Noiembrie 2013

 

COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE ASACHI” BOTOŞANI este Centru de Testare Acreditat ECDLLogo ECDL

Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este cel mai răspândit standard de certificare a abilităților de utilizare a computerului, recunoscut la nivel internaţional.

Permisul ECDL este folosit şi recunoscut în 150 de țări  de către companii de renume, în administraţie sau de instituţii de învăţământ de prestigiu. În afara Europei, programul este denumit International Computer Driving Licence (ICDL).

Valabilitatea Permisului ECDL

Permisul ECDL obţinut în România este valabil în oricare dintre cele 150 de ţări din întreaga lume în care este recunoscut standardul ECDL/ICDL.

Permisul ECDL nu are limită de valabilitate în timp, competențele digitale fiind certificate pe viață, în conformitate cu programele analitice aferente fiecărui modul, aflate în vigoare la momentul susținerii examinării.

Cui se adresează certificările ECDL?

Certificările ECDL se adresează oricărei persoane care are nevoie și dorește să își certifice la standard recunoscut internațional abilitățile de utilizare a computerului.

Nu există limită de vârstă pentru înscrierea în programul de certificare ECDL.

Tinerii, elevii, studenții, funcționarii publici sau angajații  în companii își pot dovedi abilitățile IT prin intermediul certificărilor ECDL. 

Citeşte mai departe alte informaţii utile despre Centrul ECDL

 

Accesări: 1707