Obiectivele sale vizează reabilitarea spaţului din faţa sediului şcolii aflat in Str. Cornişa (gard, acces intrare, spaţiu verde), prin implicarea în activităţile propuse a elevilor, cadrelor didactice, copiilor de la grădiniţa colegiului şi părinţilor. Câştigarea proiectului ar însemna un real beneficiu pentru comunitate şi pentru creşterea siguranţei şi confortului ambiental al mediului şcolar oferit de unitate. Pentru aceasta, însă, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră – desemnarea câştigătorului făcându-se în baza voturilor exprimate nominal, de pe contul creat pe site.
VA RUGĂM SĂ NE SPRIJINIŢI!
FIECARE VOT CONTEAZĂ, PENTRU NOI ŞI PENTRU BOTOŞANI!
Apreciem sprijinul oferit şi vă asigurăm că, la rândul nostru, vom sprijini proiectele pe care le vor depune şcolile dvs., în lunile următoare!
Paşii care trebuie urmaţi pentru accesarea site-ului, crearea contului (în cazul în care persoana care votează nu are deja un cont), validarea acestuia şi votarea propriu-zisă sunt descrise în imaginea ataşată.